Holleman activ in Estul Europei

Marius Muică, Sales & Quality Manager in cadrul Holleman  România: ”Nu ne orientăm numai pe piața românească, pentru că ne considerăm jucători regionali.”

Chiar daca inceputul anului 2015 nu a fost conform așteptărilor celor de la Holleman, incepand cu luna martie, activitatea a revenit la normal, după cum declară cei din conducerea companiei.

Se preconizează că circulația mărfurilor se va intensifica datorită dezvoltării unor anumite domenii de activitate, precum agricultura si energia.

Dacă până la stoparea finanțărilor de către statul român a energiei regenerabile contractele Holleman România se derulau constant, acum s-a impus o schimbare a strategiei și s-a găsit o cale de a se redirecționa afacerile către zonele în care industria funcționează la standarde normale. ”Până nu demult, se finanțau certificatele verzi, în România, de care beneficiau, în general, marii dezvoltatori de parcuri eoliene, însă în prezent s-a întrerupt acest proces, până în 2018. În acest context, proiectele din acest domeniu au scăzut considerabil. Dar noi nu ne orientăm numai pe piața românească, pentru că ne considerăm jucători regionali.”, declară Marius Muică, Sales & Quality Manager – Holleman România.

Business-ul s-a îndreptat si către țările aflate în Estul Europei: Serbia, Georgia (în Eurasia), dar și Kazakhstan, zona care nu este foarte departe de Marea Neagră, la confluența dintre Europa și Asia Centrală. S-au contractat lucrări și cu cei din Europa Centrală: Germania, Austria, Cehia, Polonia. Contractele sunt numeroase datorită flotei mari de care dispune compania: 100 de unități compuse din capete tractor, trailere etc. Mărcile achiziționate sunt din gamele Mercedes (în majoritate), Volvo (3 vehicule de 750 cp cumpărate recent) și MAN.

„Deținem suficiente resurse, important este să avem o activitate care să aibă un flux constant, deși comenzile apar si în funcție de sezon. De exemplu, in perioada ianuarie -februarie oferta de pe piață nu este mulțumitoare, însă în acest moment vehiculele noastre rulează la capacitate maximă.”, explică Marius Muică.

Eforturile de a obține contracte pentru a se folosi toată flota sunt mult mai mariîn prezent, comparativ cu anii în care activitatea era previzibilă. Pentru a se concretiza un proiect care presupune transportul și montajul eolienelor în afara țării, se studiază varianta timp de ani de zile.

Situația de la Holleman Ucraina este destul de bună, în contextul geo-politic nefast. ”Dacă activitatea de acolo a debutat, în 2012, foarte bine și s-au transportat peste 70 de eoliene complete, acum, din cauza războiului s-a blocat aceasta activitate, provocand o scadere a operatiunilor de aproximativ 25%. Ultimele livrări în Ucraina au fost în octombrie 2014. Totuși, avem, în continuare, comenzi care nu sunt legate de domeniul energiei verzi.”, mărturisește dr. Nicu Boruz, Logistics Manager- Holleman România. „Sediul nostru nu este departe de zona de conflict, dar este evitată, iarcolegii nostri din Ucraina activează pe piața de acolo cu o flotă de aproximativ 40 de unități. Avem și 20 de axe modulare, ceea ce presupune că se pot realiza transporturi serioase în Ucraina și așa se și întâmplă. În general, la transporturile internaționale, operăm cu flota de aici, de aceea, am folosit flota Holleman România până în Ucraina, în apropiere de zona de conflict și nu s-au înregistrat probleme.”, apreciază Marius Muica.

Ca cifră de afaceri, ponderea activității de service vehicule grele din cadrul grupului Holleman, este de 15%. Mentenanța în domeniul vehiculelor agabaritice este esențială, mai ales în condițiile de față, în care activitatea este de 100%. Responsabilul de flotă colaborează după planuri clare cu cei care se ocupă de reparațiile si intretinerea vehiculelor. Totul se planifică din timp și nu se omit verificările, indiferent de presiunile clienților de a grăbi livrările. Stocurile de piese sunt suficiente pentru o eficiența crescuta. Mecanicii sunt specializați in intretinerea si repararea de trailere ce conțin sisteme de acționare hidraulice. ”În 2002-2003, era aproape imposibil să găsești un service autorizat care să repare astfel de trailere și nu existau piese pe stoc, ceea ce pentru flota Holleman activitatea de service reprezinta un real avantaj.”, a punctat Nicu Boruz.

Personalul companiei este bine pregătit pentru evenimente neprevăzute, insa nu pot gestiona problemele legate de infrastructura rutieră care este deficitară. Pe lângă aceasta, șeful de Logistică este nemulțumit că „a apărut, în plin sezon, fără niciun preaviz, problema podului de la Giurgiu. Am fost personal acolo, dar nu s-a putut găsi absolut nicio soluție, însă am fost anunțați că nu mai pot trece încărcăturile noastre prin acel punct. Rutele alternative sunt foarte greu de obținut pentru că, dacă o luăm de la est spre vest, începem cu Podul de la Agigea, a cărui reparație nu a reușit și nu este deschis. La Negru- Vodă ne confruntăm cu restricția de înălțime, Giurgiu este închis, la Calafat este o restricție de 40 de tone, pe DN56, pe drumul spre Craiova. Dinspre Vama-Veche se ajunge tot în podul vechi de la Agigea care este restricționat, iar cel nou nu este conectat la infrastructură.” ”Este grav că dincolo de podul de la Giurgiu-Ruse se află o zonă de depozitare de utilaje care trebuie să fie aduse și livrate, iar închiderea zonei a generat creșterea costurilor de transport cu 35-40%. Aceste costuri nu au fost bugetate, inițial. Drumul dinspre celelalte frontiere presupune alte restricții, care ar fi putut să fie ridicate, în situația actuală.”, spune Marius Muică.

Până în momentul de față, Holleman nu a reușit să recupereze procentul legal din supraacciza pe carburant. Dosarul este făcut si momentan suntem in asteptare. Cu toate acestea, politica Holleman de selecție a personalului este constantă. Personalul TESA nu a suferit mari fluctuații de-a lungul timpului. În ceea ce priveste partea de execuție, adică activitatea șoferilor, s-au înregistrat cateva probleme, în primul rând legate de calificarea  slaba a acestora. Din 100 de CV-uri se pot alege aproximativ 10 viabile, având în vedere că se pune în practică un algoritm clar, conform căruia se selectează cererile de angajare. Se realizează o testare teoretică, apoi se dă un interviu, iar, la final, se susține partea practică (se dă o probă pe un camion, sub atenta supervizare a unui trainer). De cele mai multe ori se întâmpină probleme la proba practică. Unii conducători auto profesioniști nu au abilități suficiente să dirijeze vehiculul la demararea cu spatele, alții nu anticipează mersul în trafic, ceea ce generează costuri mai mari la combustibil si nu numai. În acest sens, se urmărește numărul de frânări, folosirea retarder-ului etc. Există așteptări față de șoferii care au experiență pe camioanele standard. Dacă aceștia nu fac față probelor, se parcurg programele interne de training. Compania deține instructori specializați și softuri dedicate. Datorită proiectului cu finanțare europeană ”ECOeffect”, la care participă din 2012 alături de membrii UNTRR și Mercedes, s-au putut forma trainerii. S-au achiziționat, de curând, interfețe, pentru a se putea realiza traininguri nu numai pe Mercedes, ci și pe autovehiculele produse de Volvo Trucks sau Scania. Pregătirea presupune ieșirea în trafic împreună cu șoferul, cu un soft care colectează datele de bord. Se observă modul în care se conduce vehiculul, apoi se revine la teorie. Ulterior, când se intră iar în trafic, se urmează indicațiile de la cursurile teoretice și indicațiile instructorului. Unii dintre șoferi au un nivel de cunoștințe redus și au de recuperat numeroase cunoștințe pentru a face față tehnicii actuale. O altă problemă care s-a invit cu privire la forța de muncă are legătură cu liberalizarea pieței muncii din Vestul Europei, din 2014. Foarte mulți șoferi au dorit să muncească în alte țări și s-a înregistrat un deficit de conducători auto profesioniști. Cu toate acestea, în Holleman nu s-a diluat nucleul de șoferi vechi. Între timp, foarte mulți s-au întors, deoarece nu au ținut seama numai de avantajele materiale. Ei erau nemulțumiți că, la interval de patru săptămâni, li se schimba capul tractor și mentenanța lăsa de dorit. Au preferat să aleagă siguranța în trafic și au revenit la angajatorul român. Holleman deține șoferi care conduc vehicule cu tracțiune 4×2, 6×2, 6×4, 8×4 și aceasta este și ierarhia pentru avansarea în carieră. Cei care conduc cele mai puternice vehicule au nu numai avantaje materiale, ci și satisfacția că transportă cele mai voluminoase produse de pe piață.

În viitor, cei din conducerea Holleman își propun să aibă contracte viabile, indiferent de locul din lume în care vor avea proiecte.

Sursa: TIR Magazin – Alina Anton

poza interviu